Şocul viitorului va fi normalitatea

Inventinov^®. . . o creaţie pentru supraomul liber şi civilizat

Intrare • Inventinov • Cercetare & SF • Inovaţii & Invenţii • Independenţa financiară
Inventatori externi • Contact & Fotografii • Link-uri • Hartă site

Cercetare & SF

Înapoi la cuprins Cercetare & SF

Articolul este şoc şi poate fi considerat science-fiction (S.F.) sau non science-fiction (non S.F. adică real) în funcţie de percepţia momentană a cititorului.
Reamintim că percepţia se schimbă odată cu evoluţia individului şi a Universului, astfel încât cei care simt că articolele sunt S.F. astăzi, peste un timp, dacă vor fi mai evoluaţi, le vor simţi normale (non S.F.).
Important este ca fiecare (indiferent pe ce nivel de evoluţie se află la întâlnirea cu articolele) să-şi extragă din ele ce i se potriveşte deschizându-şi mintea şi sufletul pentru o viaţă mai bună, mai lungă şi mai armonioasă.

5. Şocul viitorului va fi normalitatea

Maestrul extraterestru:
În viitor oamenii vor trăi între 3000 (trei mii) şi 4000 (patru mii) de ani.
Desigur, vor fi şi unii care vor trăi ca azi (anul 2007) între 70 şi 100 ani dar despre aceştia vom vedea în cadrul articolului.
În acele vremuri, banul nu va exista pentru că totul, dar absolut totul, va fi LIBER, deci neconstrâns de nimic.
Liberul arbitru va avea o proporţie mai mare decât azi (anul 2007) când este de doar aproximativ 10%, el ajungând la 70% (reamintim că pe măsură ce omul evoluează pozitiv şi reduce cât mai mult din datorii, liberul arbitru creşte, cu alte cuvinte acesta este direct proporţional cu gradul de evoluţie al persoanei respective).
Dispărând banii va dispărea şi munca.
Acum ne imaginăm cum unii dintre voi vor sări ca arşi zicând:
"Cum să dispară munca, omul din ce va trăi?".
Aveţi răbdare, ca atunci când aţi scris prima dată unei fete frumoase (sau unui mascul atrăgător, în cazul reprezentantelor feminine) şi aşteptaţi să vă răspundă.
Nu înseamnă că munca va fi înlocuită în totalitate de roboţi.
Vor fi şi roboţi, dar vor fi şi treburi pe care va trebui să le execute omul.
Se va înlocui munca prin CREAŢIE (lucru liber).
Omul viitorului va lucra de plăcere, de bunăvoie, de prestigiu (vor fi mai apreciaţi cei care vor avea mai multe realizări în lucru).
Deci competiţia va exista în continuare, deosebirea fiind că va dispărea stress-ul impus de alţii, de exterior, pentru fiinţa respectivă (stress-ul de azi, anul 2007, este unul dintre factorii care micşorează durata vieţii).

Nu vor mai fi presiuni de genul, sună ceasul (şi îţi vine să-l arunci în perete, unii chiar îl şi aruncă) şi trebuie să mergi la serviciu cu noaptea-n cap când nici păsările [mai libere ca tine, adică libere ca ele (ale cerului)] nu s-au trezit şi oamenii normali dorm, trebuie să stai peste program că aşa vrea şeful (de multe ori mai incompetent ca tine, ajuns în post cheie prin propulsare politică sau de relaţii şi interese), trebuie să munceşti ca să-ţi câştigi existenţa (să achiţi impozitele, taxele, întreţinerea, utilităţile, obligaţiile cu copiii şi celelalte).
Nu vor mai fi cozi şi aglomeraţie la cumpărături pentru că toţi vor avea tot ce vor dori.
Acum (anul 2007) probabil vă gândiţi că este o utopie.
Treaba voastră, e dreptul vostru şi neuronii voştri sunt proprietate personală şi îi gâdilaţi cum vreţi.
Dar veţi vedea în continuare care e preţul pentru acest nou mod de viaţă.
Preţul pentru toate acestea libere va fi paradoxal, CREAŢIA (lucrul liber).
Oamenii fiind programaţi ca maşini vii de lucru, ei vor putea trăi 3000-4000 de ani cu condiţia ca să creeze mereu în toata această perioadă, mai precis, să-şi pună creierul şi corpul la treabă timp de 3000-4000 de ani în diverse proiecte alese de ei după cum le va plăcea fiecăruia (în funcţie de afinităţi).
Acum iarăşi auzim nişte frământări de dendrite şi axoni în materia cenuşie a unor personaje îngrijorate de lipsa distracţiei.
Noi am ştiut că vor fi reacţii de genul ăsta, de aceea întâi trebuie să-i liniştim pe distracţomani:
Discotecoşilor nu vă faceţi probleme de pe acum cu aşa ceva pentru că relaxarea va fi prezentă şi atunci iar în plus vor apărea şi alte forme mai interesante decât cele de azi.
Multumiţi?
Hai, daţi muzica mai tare, apoi închideţi sursa sunetelor şi reveniţi la lectură căci mai avem treabă.
CREAŢIA va fi dozată nu va fi acceptată suprasolicitarea, perioadele de lucru vor fi alternate cu cele de relaxare şi recuperare prin somn, joc, mişcare şi meditaţie.
Astfel, din lucrul liber vor rezulta implicit şi produsele de care va fi nevoie.
Ceilalţi oameni care nu vor accepta sistemul vor fi lăsaţi în pace să trăiască viaţa pe care şi-au ales-o dar durata lor de existenţă va fi mică, 70-100 de ani şi durerea lor va fi mare în sensul că vor trebui să se încarneze-dezîncarneze de multe ori şi de fiecare dată să o ia de la zero (adică acompaniaţi de aceleaşi stress-uri pe care le cunoaşteţi).
De asemenea, ei vor munci pentru bani, ca şi cum nu s-ar fi schimbat nimic.
Însă e alegerea lor, ei vor şti că se poate şi altfel, că există o altfel de lume (liberă şi care lucrează de plăcere) şi în fiecare viaţă li se va reaminti şi oferi posibilitatea să se schimbe, să facă saltul.
Numai că atenţie, în lumea celor care vor trăi 3000-4000 de ani nu există leneşi, timp irosit, depravare, dependenţă de vicii şi de distracţii.

Există doar libertate, hărnicie, iubire sinceră şi necondiţionată, continuitate în lucru, sinceritate, sănătate perfectă, inteligenţă, imaginaţie, intuiţie, telepatie, altruism, curaj şi multe altele.
Acest articol este şoc, SF, dar lumea descrisă în el deja a început să se formeze prin oferirea informaţiilor (şi încetul cu încetul el nu va mai fi SF, vă recomandăm să-l recitiţi peste 1000 de ani, aveţi curajul să faceţi asta?).
Modul de viaţă pe durata a 3000-4000 de ani este unul normal din punctul de vedere al Creatorului pentru specia umană.
Anormal, ciudat şi jignitor la adresa Ştiinţei şi Inteligenţei Universale este ce se întâmplă azi (la nivelul anului 2007) când omul ajunge după o viaţă chinuită (de obligaţii, datorii, stress-uri, griji, şefi blocaţi mental şi servicii necompatibile, sedentarism, dependenţe, singurătate, frici, obsesii, egoism, materialism, ignoranţă) o legumă cu creier atrofiat (uscat şi negru) şi corp putrezit în interior (sau invadat de E-uri).
Sistemul normal din viitor va avea şi o academie SF pentru întreţinerea vieţii în care se va forma omul de mic copil (bineînţeles că i se va respecta copilăria, care va dura puţin mai mult fiind raportată la durata mare de viaţă).
Foarte mult va conta educaţia copilului, mediul în care va creşte şi faptul că nu i se va impune nimic (aşa cum greşit i se forţează azi caracterul în societatea pământeană a anului 2007).
El va fi ghidat şi stimulat ca să-şi descopere singur talentele (acumulate în celelalte vieţi), să le aplice şi să le perfecţioneze în paralel cu învăţarea de lucruri noi.
Aparent (fizic) copilul nou născut este ca un computer gol care nu are date stocate în memorie.
În realitate însă, mica fiinţă are date înscrise în memoria cosmică proprie dar accesul la ele este protejat, ascuns.
Ulterior, el depinde de societate (care reprezintă conjunctura pentru desfăşurarea destinului) referitor la ce i se va imprima pe creier (fizic) şi depinde de el însuşi (după ce va trece de stadiul de copil) dacă îşi va accesa sau nu memoria cosmică proprie.
În societatea actuală pământeană (anul 2007) primul lucru care i se imprimă pe creier copilului este limbajul.
I se imprimă engleza sau japoneza?
Primeşte limba germană sau limba eschimoşilor?
Se instruieşte într-o limbă pură, la oraş sau într-un dialect al unei provincii izolate?
Răspunsurile la aceste întrebări nu vi le poate oferi ştiinţa [care cel mult afirmă că "fiinţa respectivă preia trăsăturile sociale ale părinţilor" (deci şi limbajul)] ci Super-Ştiinţa care este Metafizica.
Iar răspunsul sună astfel:
Acel spirit îşi alege înainte de a se naşte, limba şi locul geografic unde se va dezvolta după naştere (şi ulterior ce limbi va mai învăţa în cursul vieţii).

Această alegere nu este întâmplătoare ci este condiţionată de destin:
Spiritul îşi va alege o conjunctură socială şi o limbă care să-i permită continuarea datoriilor (a destinului) şi de asemenea crearea de cauze noi (ceea ce cunoaşteţi din expresia "destinul şi-l mai face şi omul").
Exemplu:
O fiinţă care merită (pentru că a lucrat în vieţile anterioare şi a ajuns pe o anumită treaptă de evoluţie) să devină profesor la Universitatea din Oxford, nu va alege să se nască în Siberia, sau în Egipt şi să preia educaţia de acolo, ci se va naşte chiar în Oxford (sau într-un stat anglofon).
Este cât se poate de simplu şi de logic.
Cei care vor să combată (contrazică) fraza de mai sus, ar spune aşa:
"Iau acel copil care se naşte în Siberia sau Egipt şi îl cresc de la vârsta de câteva zile în Oxford, într-un mediu social elevat (adică într-o familie înstărită de intelectuali, fie ei ingineri, profesori universitari, artişti sau medici).
Când ajunge mare îl dau la Universitate să devină profesor".
Da, contra-exemplul este bun dar:
1. Credeţi că acea familie va reuşi să facă din acel spirit exact ce vor ei (pentru că nu lucrează cu un lemn care trebuie sculptat)?
Sau spiritul respectiv va rata aşteptările părinţilor şi îşi va urma calea lui?
2. Chiar dacă ar ajunge un profesor universitar bun (forţat de împrejurări şi de societate), el nu va fi fericit în intimitatea lui (în ansamblul vieţii în general) ci doar va fi un alt produs intelectual fabricat de societate.
3. Care ar fi procentul de reuşită?
Unu la sută, unu la mie, unu la zece mii, la o sută de mii, la un milion sau de ce nu, unu la 10 milioane sau la 100 de milioane?
Analizaţi cele trei de mai sus ca să vă satisfaceţi neuronii nerăbdători ca puii de pasăre din cuib, ce stau cu ciocurile în sus pentru a primi hrana (neuronii vor să primească informaţie).
Excepţia care confirmă regula, este în cazul când acea persoană se naşte în Siberia sau Egipt, trăieşte o perioadă acolo [are o parte din destin (datorii) de îndeplinit în acel loc] apoi la o anumită vârstă emigrează (pentru că aşa simte şi nu forţată de altcineva), învaţă limba engleză, iar ulterior, fiind capabilă, ajunge şi la Oxford profesor universitar.
Viaţa e în acelaşi timp ciudată şi fascinantă.
Întorcându-ne la imprimarea pe creier, şi anume la primul lucru ce i se imprimă omului, adică limba, să ne referim puţin la ea.
Limba care i se imprimă copilului pe creier de mic îl ajută în prima parte a vieţii să-şi înţeleagă semenii, dar în acelaşi timp va fi o pacoste (un handicap, o limitare) mai târziu, când îl va izola de restul lumii făcându-l dependent de traducători, deci de societatea respectivă.
Asta se întâmplă acum (în 2007) în societatea voastră, a pământenilor.

Pentru că nu ştiţi toate limbile pământului şi aţi uitat şi telepatia, comunicarea voastră nu mai e liberă ci îngrădită şi frustrantă.
Ca să vă mai relaxaţi puţin, urmăriţi exemplul de mai jos:
Imaginaţi-vă că perechea unui om poate fi în altă ţară, el ştie două limbi, franceza (limba maternă) şi engleza, iar ea ştie tot două limbi, rusa şi italiana.
Cu toate că se ştiu 4 limbi, soluţia va fi tot un traducător atunci când se vor întâlni.
Şi ce intimitate şi discreţie (nemaivorbind de secrete) va fi asta, dacă eşti dependent de traducător care poate deforma realitatea (din rea intenţie sau din neatenţie) şi mai trebuie şi plătit (nu avem nimic cu traducătorii buni şi profesionişti, dimpotrivă îi apreciem şi i-am elogiat în alt articol).
Şi ca să complicăm situaţia spre a vă deschide mai mult orizontul, imaginaţi-vă că cei doi vor să se mute într-o a treia ţară unde se vorbeşte germana.
Renunţă la traducătorul vechi (rusă-engleză) şi caută unul care ştie 3 limbi (rusă, engleză sau franceză, germană) şi care bineînţeles e mai scump.
Asta până cei doi învaţă o limbă comună.
Răsucim cuţitul în rană (dar vă prinde bine pentru că percepeţi mai adânc în ce lume vă scăldaţi) şi vă spunem că după ce au plătit primul traducător şi l-au luat cu ei peste tot şi după ce s-au mutat în Germania şi au suferit în preajma celui de-al doilea traducător, ea a făcut cursuri de franceză, apoi, în sfârşit când au vorbit aceeaşi limbă au constatat că nu se potrivesc şi s-au despărţit.
Lovitura decisivă v-o dăm cu plăcere printr-un final fericit:
Ea s-a îndrăgostit de un arab iar el de o japoneză şi au luat-o de la capăt.
Acum realizaţi povara limbilor amestecate pe Pământ?
Pur şi simplu nu sunteţi liberi nici din acest punct de vedere.
Probabil cei însetaţi de cunoaştere şi libertate de aceea au ajuns pe acest site, la întâlnirea cu noi (de fapt, cu ei înşişi), deoarece ei simt că nu sunt liberi şi că-i sufocă modul de viaţă actual.
Înainte toţi oamenii ştiau o singură formă de comunicare şi anume cea a telepatiei care va fi redobândită în curând.
Acest curând poate fi peste 51, 113, 245, 467, 872, 9875 de ani, şi aşa mai departe, depinzând de fiecare, de cât investeşte în dezvoltarea personală, deoarece evoluţia omului nu va fi sub formă de turmă ci individuală, corespunzătoare cu meritele fiecăruia.
V-aţi gândit cumva altfel?
Îl vedeţi voi pe cel care a pierdut vremea prin baruri sau pe cea care şi-a irosit timpul cu bârfe la o ţigară şi o cafea (iată deodată 3 vicii), să ajungă imediat la telepatie sau levitaţie?
Chiar dacă ar abandona brusc viciile, tot i-ar mai trebui timp pentru a echilibra destinul şi a se pregăti mental pentru ce va urma.

Asta nu înseamnă că cei cu probleme nu vor atinge performanţe remarcabile în revenirea lor spre normalitate, înseamnă doar că lor le va trebui ceva mai mult timp, voinţă şi perseverenţă.
După cum observaţi orice om (cu vicii sau fără) are acces la informaţie şi la evoluţie pozitivă, totul depinde doar de el ca sa o aplice.
Odată (cu milioane de ani în urmă) cineva (sau ceva) a făcut un mare rău omului blocâdu-i centrul nervos al telepatiei (precum şi alţi centri importanţi şi elevaţi) şi a introdus comunicarea primitivă prin sunete articulate folosind buzele şi limba.
Ceva din telepatie s-a mai păstrat sub forma unei seminţe (tipar, model) prezentă şi activă în creierul fiecărui copil sănătos în primii 4-7 ani din viaţă.
În primii doi ani copilul nu prea vorbeşte, deci nu te poţi înţelege cu el.
Îţi comunică telepatic dar tu dacă ai uitat, nu recepţionezi mesajul.
Şi atunci el, ce are de făcut decât să pornească alarma şi să ţipe.
Şi scârţâie aşa, mai strident sau mai puţin, până îl ungi, adică până îi dai ce are nevoie.
Aici, aparent s-ar spune că Inteligenţa Creatoare a avut un punct slab (o mică greşeală).
În realitate, Supremul Creator nu a neglijat acest aspect, însă voi pe parcursul evoluţiei aţi pierdut capacitatea de a mai folosi telepatia (fie din cauza unui cataclism cosmic, fie că v-au blocat cei răi, fie din vina voastră că aţi refuzat evoluţia, nu aţi mai lucrat şi v-aţi apucat de prostii) şi astfel nu-l înţelegeţi pe cel mic.
Ciudat este că şi copilul pierde telepatia după 4-7 ani.
Unii s-ar putea întreba, "de ce totuşi bebeluşul posedă telepatia dacă odată a fost blocată?".
Se pare că acea cauză care v-a blocat nu a fost destul de deşteaptă şi de puternică pentru a distruge complet telepatia, altfel spus, nu a fost mai inteligentă decât Creatorul nostru care a pus o protecţie la memorie în faţa căreia cel mai mare hacker are impresia că a uitat tot ce ştia şi trebuie să o ia de la capăt, iar cu cât se apropie mai mult de cod, cu atât constată că nu ştie nimic.
Dar de ce copilul o pierde totuşi, de ce nu o dezvoltă şi să-i înveţe şi pe ceilalţi să-şi amintească?
Pentru răspunsul la această întrebare s-ar impune (s-ar merita) un întreg proiect de cercetare în laboratoare cu aparatură performantă de investigare a activităţii creierului.
Un răspuns imediat însă, poate fi dat apelând din nou la prietena noastră, sofisticata şi misterioasa Logică.
Şi acest răspuns vine prompt:
Este normal ca un organ sau parte a unui organ uman care nu e folosit timp de câţiva ani (4-7 ani) să se lenevească şi în final să se atrofieze (să intre într-o stare de amorţeală, un fel de anestezie impusă de neutilizarea lui) însă atenţie, nu să moară, ci să intre în stare de conservare, putând fi reactivat oricând, aşa cum un muşchi care nu a mai fost lucrat mult timp poate fi adus în tonus prin mişcare.

Copilul încearcă o dată, de 2 ori, de 10 ori, de 200 de ori, de 1000 de ori, şi dacă simte şi observă că nu i s-a răspuns pe aceeaşi lungime de undă (altfel spus, cu aceleaşi instrumente), în timp, nu mai emite astfel de semnale telepatice şi această funcţie se pierde (se uită, intră în stand-by).
Ea va fi înlocuită cu ceva mai grosier (brutal), cu ceva mai puţin subtil, adică sunetele (limbajul).
Telepatia este o mare pierdere din viaţa omului.
Telepatia şi alte calităţi (cum ar fi levitaţia, teleportarea, dematerializarea-materializarea) i s-au furat omului pentru a i se da ceva mult mai prost, rudimentar, primitiv, de care să depindă pentru a fi limitat în acţiunile sale.
Este vorba despre timp şi spaţiu.
Ca şi în problema limbajului descrisă mai sus, omul de azi (2007) este limitat (în acţiunile sale) de timp şi spaţiu.
Imaginaţi-vă că doriţi să călătoriţi în partea opusă a globului, pentru a vă întâlni cu cineva în scopul rezolvării unei probleme importante legată de cunoaştere (de evoluţie).
Cât timp şi câte resurse vă trebuie?
Multe, iar uneori din lipsa lor veţi amâna acea călătorie (şi cum "amânarea este cea mai uşoară formă a renunţării", veţi deduce singuri cât de limitat e omul la ora actuală, anul 2007).
Spaţiul şi timpul sunt un balast pentru creierul omului, blocându-l şi stressându-l astfel încât să nu mai discearnă adevărul şi în final să nu poată lua decizii armonioase în legătură cu viaţa lui.
Acest blocaj executat de noţiunile spaţiu şi timp, la nivelul înţelegerii voastre ca oameni, are drept consecinţe şi lipsa de curaj (blazarea, ignoranţa) a unor oameni de a-şi mai pune întrebări fireşti, legitime, proaspete.
Ca să exemplificăm acest blocaj vom răspunde la întrebarea "cine l-a creat pe Dumnezeu?" întâlnită în călătoriile noastre pe Pământ.
Folosim din nou Logica, aliatul care nu greşeşte niciodată.
Vom utiliza metoda reducerii la absurd (pentru cei care nu ştiu, reducerea la absurd este o metodă de demonstraţie în care se presupune adevărat ceea ce este de demonstrat şi dacă se ajunge prin raţionament la un rezultat fals, atunci presupunerea iniţială devine falsă, pentru că din adevăr nu putem deduce ceva fals).
Aşadar, presupunând că cineva l-ar fi creat pe Dumnezeu, atunci extinzând raţionamentul putem întreba cine l-a creat pe creatorul lui Dumnezeu şi aşa mai departe, până ne înfundăm, până nu ajungem nicăieri, până o luăm razna (sau mai elegant spus înnebunim) dar răspunsul nu-l aflăm.
Remarcăm din start absurditatea ca cineva să-L fi creat (altfel nu ar mai fi Atotputernic).
Dar nu vă culcaţi pe o ureche, urmăriţi mai departe povestea, nu de adormit pe cei mici (copiii), ci de trezit pe cei mai mici (neuronii).
EL (Creatorul) există dintotdeauna, pretutindeni, este infinit, imposibil de descris prin cuvinte, atotputernic.

Priviţi la un om care creează un lucru şi veţi vedea că omul e mai deştept (mai inteligent) decât acel lucru (e normal, pentru că altfel nu l-ar fi putut crea).
Apoi întoarceţi capul şi priviţi problema din alt unghi, adică din punctul de vedere al timpului şi spaţiului care pentru voi oamenii sunt valabile (deoarece încă vă raportaţi la ele) dar pentru Divinitate nu mai sunt valabile (pentru că nu există aşa ceva).
Nu putem spune că "odată s-a născut Dumnezeu", sau "cândva EL a fost creat" folosind adverbe de timp şi timpul trecut, pentru că nu e potrivit, ieşim în afara domeniului de definiţie [voi oamenii vă raportaţi la timp şi spaţiu pentru a vă ordona modul de gândire, dar când ieşiţi la plimbare în afara domeniului (în afara timpului şi spaţiului) sunteţi debusolaţi].
Pur şi simplu Divinitatea (Inteligenţa Supremă) nu a fost creată de cineva, EA EXISTĂ.
Şi ca să scărpinăm urechea stângă a unui neuron isteţ dintr-un creier curios (chinuit de întrebarea ce-i dă mâncărimi, "dar totuşi unde a apărut Dumnezeu?") trebuie să afirmăm că nici întrebarea iniţială pe care o măcinăm în această parte a articolului şi nici cea anterioară, nu sunt bine puse pentru că folosesc locaţii ("unde?") şi insinuează o inteligenţă superioară celei Atotputernice ("cine?").
Creatorul fiind infinit şi în afara spaţiului şi timpului, despre EL nu se poate discuta cu cuvintele (atributele, proprietăţile, parametrii) de genul "unde?", "cine?", "când?", "cum?".
Faceţi stânga-'mprejur, aşezaţi-vă într-o poziţie comodă, relaxaţi-vă, şi priviţi problema "cine l-a creat pe Dumnezeu?" cu ajutorul complementarei, adică "cine îl va distruge pe Creatorul Atotputernic?".
Cum e?
Greu? De neconceput? Imposibil? Vi se înnoadă gândurile?
Dacă aţi fost atenţi până aici, în minţile voastre de elevi isteţi ar trebui să se cristalizeze un astfel de răspuns:
Nu poţi distruge ceva ce este Atotputernic, dar mai ales nu poţi elimina ceva ce este Infinit (ideea de eliminare, distrugere, dispariţie, are sens doar pentru lucrurile, noţiunile finite).
Urmează un uriaş hohot de râs al Şefului Suprem care ne transmite telepatic tuturor:
Vedeţi, de aceea sunt Infinit, ca să nu mă poată distruge nimeni, HA, HA, HA, neinfiniţilor simpatici!
Nici teoria Big-Bang nu scapă acestui articol.
E la fel oameni buni, e simplu dragi savanţi (unii sunt pseudo-savanţi propulsaţi de firme cu interese pentru a crea un anumit curent în scopul foloaselor materiale).
Cei care au lansat teoria amintită mai sus, spun că la început a fost "ceva" ce nici ei nu ştiu să explice, poate un atom, o moleculă, un quarq, un element mic, mic, foarte mic (dar cât de mic?, din nou ne lovim de problema spaţiului), oricum ceva foarte mic şi compact [(poate obţinut prin presare, la fabrica de presat chestii universale din Universul Q, condus de bunicul lui Dumnezeu (uite că acum avem doi şi trebuie să ne punem problema foarte serios, neştiind de unde a mai apărut şi alt EL) care se ocupa cu găinării cosmice şi nu avea altceva mai bun de făcut decât să comprime materia şi energia].

Şi de aici, ţinând cont de dubiosul Big-Bang poate vă puneţi întrebarea:
"Dacă Universul a apărut prin Big-Bang, înainte ce era şi cine a creat acel ceva foarte mic şi consistent plin de vitamine şi de enzime care ulterior nu şi-a mai încăput în piele şi a explodat de nerăbdare ca să dea de lucru savanţilor care-şi dau cu presupusul?".
Şi uite aşa vedeţi cum cădeţi în capcana timpului care vă pândeşte peste tot, inclusiv la întrebări (duşman rău timpul ăsta, şi când te gândeşti că în realitatea cosmică el nici nu există, Einstein a demonstrat că timpul e relativ).
În sinteză, e absurd (fals) ca cineva sau ceva să-l fi creat pe Atotputernic (sau Inteligenţa Supremă) deoarece acel cineva sau ceva ar trebui să fie mai deştept şi mai şmecher decât modestul nostru Creator, ceea ce e absurd, deci ipoteza iniţială (că cineva sau ceva l-a creat pe Dumnezeu) este falsă, şi putem afirma (conform reducerii la absurd) că nimeni nu l-a creat pe Dumnezeu (şi nimeni nu îl va distruge).
Pur şi simplu, EL ESTE.
Ştim că e greu de digerat şi de înţeles aceasta şi ca să vă ajutăm să pricepeţi cum stau lucrurile vă sugerăm să eliminaţi timpul şi spaţiul din conceptul de gândire în momentul când vă puneţi astfel de întrebări.
Ajutându-vă cât mai mult, să vă complicăm puţin existenţa cu o întrebare asemănătoare:
Viaţa poate dispărea complet?
V-am cam bulversat echipa de conducere din creier?
Nu-i nici o problemă, facem ordine imediat.
Viaţa nu poate dispărea niciodată (acum iar o să ziceţi, "de unde ştim noi ce o să se întâmple?").
Firesc, natural, ştim pentru că e simplu, nu trebuie kilometri de cuvinte sau ani lumină ca să explicăm:
Inteligenţa Creatoare este Vie, altfel nu ar fi inteligenţă (logic, nu poate exista inteligenţă la ceva mort, fără viaţă).
Inteligenţa Creatoare este Viaţă, este Mişcare (de aceea mişcarea înseamnă Viaţă), este Vibraţie (sub toate formele cunoscute şi necunoscute).
Dacă Viaţa (Viul, Vibraţia) ar dispărea, atunci ar dispărea şi Inteligenţa Creatoare, ceea ce ar însemna să dispară ceva ce este Infinit (ceea ce este imposibil).
Vă imaginaţi cum poate dispărea Infinitul?
Noi nu.
Dar atenţie, Inteligenţa Creatoare nu are aspectul unui om, este doar energie pură care vibrează cu frecvenţă uriaşă (inimaginabilă) şi poate lua orice formă.
V-aţi prins?
EA este Atotputernică, Infinită, Pretutindeni (în afara spaţiului şi timpului în sensul că nu depinde de ele cum depind oamenii), Imposibil de definit, Imposibil de explicat, Imposibil de prevăzut, Pozitivă, Dinamică permanent, Autogeneratoare, Supremă în Vibraţie, Unică.

EA (Inteligenţa Creatoare Atotputernică) şi EL (Atotputernicul Creator Suprem) sunt unul şi acelaşi ADEVĂR.
Nu contează cum îl denumiţi, contează cum îl percepeţi şi în special în ce fel îl simţiţi, deoarece EA-EL fiind peste tot, este şi în voi, în noi, în toţi, şi în afara voastră, în afara noastră, în afara lor, simultan.
În încheierea articolului ca să vă mai descreţiţi frunţile (nu şi circumvoluţiunile de pe suprafaţa creierului) vă reamintim că şocul viitorului va fi Normalitatea.

Sfârşit articol.

Autor articol: Inventinov^®.
Locul creării şi data apariţiei articolului: undeva pe Terra - 28 noiembrie 2007.
Expresiile, citatele, care nu aparţin Inventinov^® au fost evidenţiate prin culoarea olive şi puse în ghilimele.

Înapoi la cuprins Cercetare & SF

Sus ↑

Întreg materialul din acest site este protejat prin marca Inventinov^® înregistrată la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) Bucureşti, cu nr. M2007/002552 din 08 martie 2007, cât şi prin protecţie complementară, Copyright la Copyrightfrance.com (vezi certificatul de la sfârşitul paginilor).

Intrare • Inventinov • Cercetare & SF • Inovaţii & Invenţii • Independenţa financiară
Inventatori externi • Contact & Fotografii • Link-uri • Hartă site

Site lansat: 20 martie 2007 • Site actualizat: vezi pagina de intrare