Inventinov®. . . o creaţie pentru supraomul liber şi civilizat
 
Intrare  •  Inventinov  •  Cercetare & SF  •  Inovaţii & Invenţii  •  Independenţa financiară
Inventatori externi  •  Contact & Fotografii  •  Link-uri  •  Hartă site
Inventinov®
galaxii vecine
Înapoi la cuprins Inventinov®

1. Prizonierii vieţii (articol de fond)

Acest site nonconformist şi de avangardă este special conceput spre a descoperi persoane cu înclinaţii în crearea de lucruri utile şi inovatoare pentru progresul omului şi simplificarea vieţii lui.
De asemenea, site-ul stimulează şi încurajează abordarea unor subiecte delicate şi dificile ale vieţii reale ajutându-ne de tehnologia informaţiei, de aceşti minunaţi "idioţi perfecţi" care sunt calculatoarele, de inteligenţa artificială şi nu în ultimul rând de logica informatică.
Depăşirea limitelor obişnuite ale gândirii umane pragmatice şi deschiderea de noi centri nervoşi din creier vor crea lucruri la care unii nici nu visează şi puţini se aşteaptă.
Cine, ce, când, unde, cum (?), mai adăugăm de ce, pentru ce cauză?
O parte dintre cei care citiţi acest site probabil că v-aţi întrebat într-un moment de luciditate din viaţa voastră:
"Cine sunt, ce caut aici în această lume, când mă voi înţelege, care este destinul meu, cum ştiu să-l găsesc, şi desigur, de ce, pentru ce cauză trebuie să-mi clarific aceste întrebări?".
De fapt cine suntem noi oamenii?
Suntem fiinţe creatoare, asta e sigur, dar suntem deocamdată şi prizonierii vieţii.
Ce căutăm aici în această lume?
Ce să căutăm decât eliberarea din prizonierat.
Când ne vom putea recunoaşte pe noi înşine ca fiinţe complet libere?
Bineînţeles că asta depinde de fiecare, adică de cât de mult lucrează în acest sens dar şi de ceilalţi, adică inovatorii.
Unde am greşit astfel încât să ajungem, din fiinţe complexe şi independente, prizonieri ai vieţii?
Cum putem să ne limpezim şi să ne descoperim?
Simplu, prin simplificarea vieţii şi concentrarea pe creaţia utilă celorlalţi.
De ce, pentru ce cauză?
Numai pentru o cauză care să merite, adică progresul omenirii.
Suntem prizonieri ai vieţii şi limitaţi din moment ce nu ştim în ce direcţie să ne focalizăm eforturile.
Bâjbâim, încercăm, testăm, revenim, dar nu cunoaştem cu acea minte limpede.
Câţi fac astăzi ce-şi doresc, ce le place, ce ştiu mai bine şi ce e mai util pentru ei şi pentru ceilalţi?
Puţini (rarităţi), majoritatea fac ceva pentru că aşa au apucat, aşa au fost învăţaţi, aşa i-a învăţat societatea.



Câţi ştiu când au probleme de sănătate, de unde le au şi ce trebuie să facă pe viitor să nu le mai aibă?
Câţi bănuiesc că perechea lor nu se află în oraşul în care îşi macină timpul cu naveta casă - serviciu - cumpărături - casă?
Câţi se gândesc dacă locul în care trăiesc în prezent li se potriveşte?

Câţi ştiu care sunt parametrii omului normal?
Dar nu ne referim doar la acele analize medicale fizice cu intervalele relative stabilite de medicină (de exemplu, un om poate avea analize medicale bune dar el este nefericit şi blazat tocmai pentru că nici meseria şi nici locul geografic nu i se potrivesc însă persistă prins de conjunctură).
Aţi intuit că este vorba de ceva mai mult şi mai complex, adică parametrii fizici + psihici + spirituali corelaţi între ei şi formând un întreg unic ce reprezintă fidel acea fiinţă.
Câţi bănuiesc că şi-ar putea prelungi viaţa conştient?
Puţini, din nou rarităţi.
Suntem ca frunzele în vânt şi mai rău este că mulţi nu conştientizează pentru că sunt anesteziaţi mental de ei înşişi, de ignoranţă, de societatea de consum, de stress.
În loc să alegem noi viaţa, ne alege ea pe noi, e clar că suntem prizonierii vieţii.
Câţi ne vom elibera?
Cât timp va mai trece până când vom reveni la ce am fost în trecut?
(altă problemă de logică - odată am fost perfecţi ca şi Creatorul).
Câţi dintre noi vor mai trebui să se sacrifice ca să aflăm care este normalitatea vieţii?
Câte talente şi genii se vor mai pierde, din lipsă de fonduri şi condiţii, până când ne vom trezi?
Câţi se gândesc să-şi deschidă noi centri nervoşi pe creier?
Câţi sunt capabili să-şi aleagă drumul şi mai ales cum să o facă?
Câţi au curajul să recunoască şi să schimbe ceva pentru binele lor şi al celor din jur?
Câţi dintre noi ne punem întrebările de mai sus?
(altă problemă de logică - contradicţia dintre medicină - alimentaţie - mediu).
Acest site nu este science - fiction, acum după ce a încolţit, va creşte şi se va dezvolta permanent şi armonios atrăgând inteligenţe, spirite deschise şi avangardiste care privesc în viitor prin fapte.
Pe parcurs, el va fi tradus în engleză şi în alte limbi străine pentru a fi compatibil şi cu cei din străinătate.
După ce aţi citit acest articol de fond, câţi dintre voi aveţi curajul, bunăvoinţa şi inspiraţia de a vă pune întrebările anterioare şi a face corelaţia cu viaţa voastră actuală?
Tu ai avut?




Dacă da, atunci nu mai eşti un prizonier al vieţii.
E un început.
Mergi mai departe pentru că drumul e lung şi acum libertatea ta este doar în stadiul de mugur.
Câţi ştiu că mişcarea înseamnă viaţă?
Iar mişcarea se compune din mişcarea fizică şi mai ales mişcarea minţii, a gândului.
Cele două nu pot fi separate şi ele funcţionează simultan în viaţa noastră dar în procente diferite.
Când vom înceta să ne mai punem întrebări, să aflăm răspunsuri la probleme, să gândim, atunci vom dispărea ca specie, dar desigur asta nu se va întâmpla niciodată şi probabil vă întrebaţi de ce?
Pentru că noi, ca fiinţe umane, nu vom lăsa să se întâmple acest lucru.
Scopul principal al site-ului Inventinov® este crearea omului educat, civilizat, sănătos la minte şi la corp, independent de instituţii, liber, altruist, inteligent, sociabil, creator, iubitor şi care să trăiască mult (mii de ani, nu sute) menţinându-se activ (cu mintea clară şi ageră, având permanent corpul în tonus) pe tot parcursul vieţii, deci inclusiv la vârste înaintate.
Este o jignire-sfidare la adresa Divinităţii şi o lipsă de respect faţă de sine, faptul că omul degenerat (semicivilizat) de azi (anul 2007) nu se poate îngriji singur la vârste avansate şi are nevoie de însoţitor-menajer-supraveghetor care să-l spele, hrănească, plimbe (pentru că în cursul anilor a fost comod, a refuzat să se înţeleagă, a refuzat să-şi simplifice viaţa pentru a oferi mai mult timp cunoaşterii, a neglijat-amânat să se pregătească din timp şi continuu ca să facă faţă datoriei şi responsabilităţii de a trăi normal, frumos şi armonios).

Sfârşit articol.

Autor articol: Inventinov®
Locul creării şi data apariţiei articolului: undeva pe Terra - 20 martie 2007.
Expresiile, citatele, care nu aparţin Inventinov® au fost evidenţiate prin culoarea olive şi puse în ghilimele.

Înapoi la cuprins Inventinov®

Sus ↑
 
Întreg materialul din acest site este protejat prin marca Inventinov® înregistrată la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) Bucureşti, cu nr. M2007/002552 din 08 martie 2007, cât şi prin protecţie complementară, Copyright la Copyrightfrance.com (vezi certificatul de la sfârşitul paginilor).
Intrare  •  Inventinov  •  Cercetare & SF  •  Inovaţii & Invenţii  •  Independenţa financiară
Inventatori externi  •  Contact & Fotografii  •  Link-uri  •  Hartă site
Fotografii cosmos: Telescop Hubble   •   Applet: Anfy©   •   Fotografii: Eduard Andreas
Web Design: Inventinov®   •   Copyright 2007 infinit © Inventinov® = Florin Iacob
Site lansat: 20 martie 2007 • Site actualizat: vezi pagina de intrare
 
logo copyrightfrance