Cancerul trebuie învins

Inventinov^®. . . o creaţie pentru supraomul liber şi civilizat

Intrare • Inventinov • Cercetare & SF • Inovaţii & Invenţii • Independenţa financiară
Inventatori externi • Contact & Fotografii • Link-uri • Hartă site

Inventatori externi

Înapoi la cuprins Inventatori externi

1.4. Cancerul trebuie învins

Prea multe victime a făcut cancerul şi din nefericire continuă să facă, fără ca medicina să-i vină de hac.
Alături de afecţiunile cardiovasculare şi infecţia cu virusul HIV, problema cancerului este pe primul plan în domeniul sănătăţii publice şi al cercetării ştiinţifice medicale, la dezlegarea căreia participă numeroase discipline (biologia generală, biologia moleculară, biochimia, biofizica, imunobiologia, endocrinologia, virusologia, clinica umană şi altele).
Cancerul este o afecţiune evolutivă, indusă de diverşi agenţi patogeni (radiaţii ionizante, substanţe cancerigene, viruşi oncogeni) care alterează genele reglatoare ale ciclului celular.
Dintre factorii de mediu incriminaţi se menţionează:
• Radiaţiile ionizante [ondulatorii (X) şi corpusculare (e, p)].
• Substanţe chimice sintetice sau naturale [tutunul, alcoolul, arseniul şi compuşii săi, cromul şi compuşii săi, benzidina, benzenul, clornafazina, melphalanul, iperita, clorura de vinil].
• Virusuri cu ARN (oncornavirusurile) dar şi virusuri cu ADN [virusurile Papova, adenovirusurile, herpesvirusurile, poxvirusurile].
• Microbii (corinebacteriile) şi unii paraziţi (protozoare, helmiţi).
Ca şi substanţele cancerigene, virusurile pot provoca modificări maligne, fiind mai curând agenţi cauzali latenţi decât activi.
Se presupune că virusurile sunt prezente în celule în stare pasivă, iar acţiunea virulentă este stimulată de unii factori externi (radiaţii şi substanţe cancerigene) sau interni (mutaţii genetice, modificări ale metabolismului sau echilibrului hormonal).
După părerea unor specialişti, substanţele cancerigene măresc proporţia unor mutaţii în ţesuturile afectate, asigurându-le un avantaj selectiv în procesul de reglare a creşterii celulelor, aşa cum rezultă din unele studii de genetică demografică.
Există presupuneri că unii agenţi tensioactivi, folosiţi ca detergenţi sau aditivi alimentari, pot avea rolul de activatori în procesul cancerizării.
Cancerul poate să apară în diverse moduri şi este favorizat de stress şi de un regim de viaţă inadecvat.
El produce dezordine în organism, prin modificarea configuraţiilor biologice naturale şi intervenţii pe traiectoria evolutivă, care se află înscrisă în programul genetic.
Celulele canceroase proliferează anarhic şi pot da naştere la tumori (benigne, maligne) localizate sau pot disemina la distanţă prin metastazări.
Tumorile au o trăsătură comună, fiind neoformaţii tisulare care iau naştere prin proliferare celulară anormală.

Dacă tumorile benigne sunt relativ inofensive, având evoluţie latentă, strict locală, recidive excepţionale şi înalt grad de diferenţiere histo-citologică, în schimb, tumorile maligne se caracterizează prin creştere rapidă, invazie locală, diseminare zonală şi la distanţă, lipsă de diferenţiere celulară, recidive postoperatorii, conducând frecvent la moartea pacientului, mai ales când nu sunt tratate la timp.
Desigur, etiologia cancerului, diagnosticul şi tratamentul său sunt în strânsă legătură cu cercetările efectuate pentru a descoperi diferenţele imunologice dintre celulele maligne şi cele normale.
În linii mari, se consideră că substanţele proteice specifice, care conferă identitate celulelor, sunt modificate de către agenţii cancerigeni, configuraţiile rezultate fiind autoreproducătoare.
Anticorpii intră în acţiune, însă prin adaptare devin inofensivi.
Se poate ajunge la situaţia limită ca celulele maligne să nu fie recunoscute de mecanismele de reglare ale creşterii şi să prolifereze necontrolat.
În diagnosticul cancerelor, în afară de explorarea clinică se face analiza anatomo-patologică (biopsia) a unor probe prelevate din neoplasm.
Examenul citologic se bazează pe modificările morfologice ale celulelor (nucleare, citoplasmatice, de volum şi de formă) utilizând tehnici ireproşabile de recoltare (exfoliativă, prin puncţie), fixare şi colorare (metoda Papanicolau, metoda May-Gründwald-Giemsa), analiza la microscopul optic, completată uneori cu metode specifice ca microscopia fluorescentă sau microscopia în contrast de fază.
În prezent există posibilitatea detectării precoce a cancerelor prin evidenţierea unor indicatori biologici tumorali ("markeri" de malignizare) ca:
• Produşi normali (hormoni, proteine, enzime) sintetizaţi în exces.
• Substanţe oncofetale sau de diferenţiere (CEA, AFP, POA, CALA, EMA).
• Antigene tumorale specifice (TSTA) sau antigene asociate tumorilor (TATA).
• Modificări cromozomiale (cromozomul Philadelphia) şi alţii.
Lupta contra cancerului trebuie organizată eficient prin aplicarea în masă a unor teste specifice de diagnostic, cum ar fi aşa numitul test Schultz-Dale, prin care se depistează în sânge constituenţii antigenici întâlniţi la persoanele cu afecţiuni neoplazice.
Este necesară şi o educaţie sanitară a populaţiei, care trebuie să solicite ajutor medical imediat ce apar unele simptome caracteristice.
Deşi s-au făcut multe eforturi materiale şi investiţii considerabile, mecanismele cancerizării prezintă încă multe necunoscute, iar în prezent nu există un medicament eficient pentru toate formele de manifestare a cancerului.
Interferonul şi vaccinurile anti-cancer pot doar să crească rezistenţa organismului şi să atenueze proliferarea celulelor canceroase.
Chimioterapia şi radioterapia sunt frecvent utilizate, deşi medicamentele citostatice şi razele X distrug nu numai celulele canceroase ci şi pe cele normale, provoacă imunosupresie, reacţii cutanate şi trofice, sterilitate şi malformaţii congenitale.

Termoterapia cu microunde are efecte nocive mai reduse, însă este mai puţin eficientă.
În unele situaţii limită se ajunge la mutilarea organismului şi marcarea profundă a personalităţii prin intervenţii chirurgicale pentru extirparea tumorilor maligne.
În tratamentul cancerului, chirurgia şi radioterapia nu pot oferi singure soluţii de perspectivă, deşi sunt de aşteptat unele perfecţionări tehnice.
S-a dovedit experimental că iradierea este mai eficientă în prezenţa unei concentraţii de oxigen.
Cercetătorii îşi pun speranţe în distrugerea celulelor canceroase prin chimioterapie sau pe cale imunologică.
La ora actuală, în chimioterapie se utilizează antagoniştii metabolici ai purinelor şi acizilor nucleici, cum ar fi de exemplu, fluoro-5-uracilul, fluoro-5-dezoxiuridina şi aza-6-uracilul sau se folosesc unii agenţi de alchilare având la bază cloroetilaminele şi trietilenmelamina (TEM).
Pentru administrarea în doze mari a unui medicament antimitotic, fără atacarea celulelor măduvii osoase, se aplică perfuzia locală cu ajutorul unei circulaţii extracorporale.
Combinaţia dintre un agent antimitotic şi iradiere are rezultate mai bune decât fiecare dintre aceste mijloace utilizate separat.
Se continuă studiul efectelor secundare legate de iradiere şi de folosirea substanţelor care perturbă procesele metabolice ale celulei canceroase, în special prin blocarea ciclului Krebs sau oxidarea monofosfatului de hexoză.
În timpul creşterii celulele canceroase folosesc glutamina, care le procură anumite elemente constitutive ale acizilor nucleici.
Antagoniştii glutaminei, împreună cu mecanismele de imunizare ale organismului, contribuie la distrugerea celulelor canceroase mai ales dacă se aplică iradierea sau concentraţii crescute de oxigen.
Chimioterapia exploatează din plin diferenţele marcante dintre acizii nucleici ai celulelor canceroase şi cei ai celulelor normale, ca de exemplu, ordinea bazelor pirimidice.
Se ştie că moleculele de ADN ale acidului nucleic formează o dublă elice, având dispuse în interior bazele pirimidice, iar la exterior se află dezoxi-2-D-ribofuranoza şi fosfatul corespunzător, stabilitatea fiind asigurată prin legături de hidrogen.
Agenţii chimici care atacă grupele modificate de nucleotide sau perturbă cuplarea bazelor acizilor nucleici în celulele canceroase, oferă noi posibilităţi chimioterapiei şi speranţa progresului pe calea dificilă a eradicării cancerului.
S-ar putea ca în viitorul apropiat, canceroterapia să beneficieze de preparate pe bază de bacterii şi ciuperci parazite, de tipul celor care provoacă la plante cancerul, sau chiar de extracte din excrescenţele (gale) provocate pe frunze de înţepăturile unor insecte.
Această ipoteză se bazează pe studiile publicate în 1982 de către Helen Coley Nauts de la Cancer Research Institute Inc. New York, privind rolul infecţiilor bacteriene în terapia cancerului.
Autoarea încearcă stabilirea unor corelaţii între infecţiile bacteriene şi producerea de interferon, la care se adaugă efectul pozitiv al febrei în termoterapia cancerului.
Interesantă este şi presupunerea că bacteriile utilizează în mod competitiv fierul, element indispensabil creşterii celulelor tumorale.

Se impune deci, studiul incompatibilităţii afecţiunilor de sănătate, pentru a obţine rezultate cu aplicaţii utile în terapeutică.
O nouă cale de abordare în terapia cancerului se bazează pe relaţia dintre programul genetic şi orientarea fusului de diviziune-biostructurare.
Pare firesc pentru o structură vie să se constituie din aranjamentul ordonat al celulelor, ca unităţi de bază, dictat prin schemele program ale orientării fusului de diviziune, în corelaţie cu frecvenţele de diviziune şi citodiferenţierea.
Mai mult, bioinformaţia se materializează în structuri şi funcţii, dar trebuie urmărită şi influenţa reciprocă.
Să nu uităm că, prin produşii rezultaţi programul genetic are în vedere însăşi istoria sa.
Conexiunea inversă îi asigură precizie, optimalitate şi trecerea la secvenţa următoare.
Intervenţia unor factori agresivi, de la cei fizico-chimici la ribovirusuri, asupra triadei biogenetice informaţie-structură-funcţie, poate conduce la malignizare prin intrarea celulei într-un "ciclu infinit", care determină un deznodământ tragic.
S-a constatat experimental că o configuraţie polifazată de câmp, de tipul celui produs de statorul unui motor electric asincron dar cu frecvenţă reglabilă, este extrem de utilă în terapia medicală intensivă a unei game diversificate de afecţiuni, deoarece antrenează lichidele biologice electroconductoare, favorizează schimbul de ioni, elimină selectiv celulele afectate, orientează fusul de diviziune, activează şi încălzeşte ţesuturile.
Cu ajutorul unor mijloace de automatizare şi tehnică de calcul se pot regla şi optimiza parametrii fizici ai câmpului electromagnetic generat de instalaţii staţionare complexe, sau chiar de centuri electromagnetice la purtător cu sursa electrică încorporată.
Regulile de proiectare ale înfăşurărilor electrice, cunoscute din tehnologia motoarelor asincrone, se aplică în acest caz la obţinerea unor configuraţii diversificate, de la câmpul rotaţional la variantele de tip liniar sau chiar elicoidal.
Pentru reducerea gabaritului şi mularea echipamentului pe corp, se pot utiliza înfăşurări realizate din conductoarele flexibile sau circuite imprimate bine izolate, dispuse în saci compartimentaţi care conţin pilitură de material feromagnetic sau chiar ferofluide pentru intensificarea câmpului electromagnetic.
Pe lângă metoda prezentată anterior, se aduce în atenţia specialiştilor o altă soluţie novatoare în tratarea cancerului, bazată pe o procedură ultraintensivă locală de tratament, care permite vindecarea organelor sau ţesuturilor afectate cu efecte secundare minime asupra întregului organism.
În prezent sunt binecunoscute metodele de administrare a medicamentelor pe cale orală, prin perfuzii sau prin injectare intravenoasă, intramusculară sau subcutanată, care (deşi sunt comod de utilizat) prezintă riscul unor reacţii deloc neglijabile, manifestate prin diverse afecţiuni anatomo-fiziologice (febră, diaree, greaţă, vomă, dureri abdominale, stomatite, erupţii cutanate, tremurături, convulsii, apnee, bronhospasm, fotosensibilitate, tulburări cardiace, afecţiuni hepatice sau renale, inhibarea creşterii oaselor şi a hematopoiezei, sterilitate, slăbiciune musculară, anemie şi altele).

Alternativa propusă elimină aceste dezavantaje prin faptul că metoda ultraintensivă de tratament se aplică local, doar în zona afectată, prin includerea ţesutului sau organului bolnav într-un circuit sanguin extracorporal, care este prevăzut cu o instalaţie medicală complexă cu rol nu numai terapeutic, ci şi de asigurare a condiţiilor necesare pentru desfăşurarea normală a proceselor biologice.
Prin aplicarea metodei se obţin avantajele:
• Utilizarea terapiei ultraintensive prin creşterea dozei de medicamente administrate.
• Protejarea părţii sănătoase a organismului faţă de efectele nocive ale unor medicamente.
• Reducerea riscului pentru medicamentele cu contraindicaţii.
• Stimularea locală a sistemului imunitar şi folosirea anticorpilor ca vectori de transfer pentru factorii fizico-chimici cu acţiune distructivă asupra agenţilor patogeni.
Metoda propusă se poate aplica la diverse afecţiuni cu acţiune locală, dar se poate extinde cu uşurinţă şi la cele cu acţiune generală, ca de exemplu SIDA.
Sindromul imunodeficienţei dobândite este o afecţiune provocată de HIV (Human Imunodeficiency Virus), un retrovirus care distruge limfocitele T şi lezează grav sistemul imunitar.
HIV are genomul constituit din două catene de ARN incluse într-o anvelopă glicoproteică de formă sferică, cu mare putere antigenică.
Moleculele de ARN viral sunt capabile să determine sinteza de AND cu ajutorul căruia se replică.
Împotriva HIV, sistemul imunitar al organismului reacţionează puternic prin producerea de anticorpi.
Însă viruşii invadatori atacaţi de anticorpi devin şi mai virulenţi, se multiplică rapid şi infectează un număr tot mai mare de celule sănătoase, în special macrofagele.
Dificultăţile de profilaxie a SIDA sunt legate şi de existenţa variaţiilor genetice ale virusului care se schimbă permanent, chiar şi pentru acelaşi individ infectat.
În prezent, pentru tratamentul acestei afecţiuni se utilizează medicamente care blochează activitatea enzimei revers transcriptaza cu rol esenţial în sinteza de AND viral sau împiedică integrarea AND-ului viral în celulele infectate, ca de exemplu azidatimidină (AZT) şi shiitak (LEM).
Se dă în continuare un exemplu de aplicare a metodei ultraintensive de tratament, în legătură cu fig. 3 care reprezintă schema pentru tratarea unei afecţiuni localizate la nivelul unui organ.
Schema terapeutică se bazează pe realizarea unui circuit sanguin secundar pentru organul afectat O, prin racordarea arterei A şi a venei V la instalaţia medicală M cu ajutorul tuburilor T1, T2, T3 şi T4, prevăzute cu acele de seringă S1, S2, S3 şi S4 (sau alte dispozitive), la extremităţile pentru conexiune.
Separarea circuitului sanguin secundar faţă de sistemul circulator al organismului se realizează cu ajutorul dispozitivelor D1, D2 de blocare prin presarea vaselor sanguine.

Instalaţia medicală M are nu numai rolul de tratament, ci asigură şi condiţiile necesare pentru desfăşurarea proceselor biologice din organism, fiind prevăzută cu mijloace tehnice pentru radioterapie, chimioterapie, termoterapie, dar şi cu dispozitive şi aparate pentru alimentarea cu glucoză, dializă şi chiar inimă şi plămân artificiale.
Există două posibilităţi de aplicare a procedurii de tratament, în regim neautonom, respectiv autonom.
În regim neautonom, circuitul sanguin secundar comunică cu sistemul circulator al organismului.
Sângele care transportă substanţele nutritive şi oxigenul este preluat din artera A, prin intermediul acului S1 şi condus prin tubul T1 la instalaţia medicală M, unde se administrează tratamentul corespunzător afecţiunii, după care ajunge prin tubul T2 şi acul S2 la organul afectat.
Prin acul S3 şi tubul T3, sângele revine la instalaţia medicală M unde sunt eliminate (prin dializă) medicamentele şi produşii de catabolism, apoi ajunge prin tubul T4 şi acul S4 în sistemul circulator al organismului.
În regim autonom, circuitul sanguin secundar este izolat faţă de sistemul circulator al organismului.
În acest caz, circuitul secundar (alimentat în prealabil cu sânge compatibil sănătos) formează bucla închisă O-S3-T3-M-T2-S2-O, unde semnificaţia simbolurilor se subînţelege fără alte precizări suplimentare.
Regimul autonom se caracterizează printr-o eficienţă terapeutică ridicată, însă este mai complex deoarece instalaţia trebuie să asigure nu numai tratamentul adecvat afecţiunii (alopat, alternativ, termic, iradiere şi altele) ci şi condiţii artificiale optime de desfăşurare a proceselor biologice pentru a nu afecta organul respectiv.
Pe durata tratamentului instalaţia medicală M preia (prin intermediul aparatelor componente) funcţiile inimii, plămânului şi rinichilor.
Medicamentele se administrează odată cu glucoza, în doze de substanţă activă pe kilogram corp mai mari decât cele utilizate în medicina actuală, pentru ca efectul terapeutic să fie mai intens şi rapid.
Acest lucru este posibil, deoarece zona de manifestare pentru reacţiile adverse ale medicamentelor este mult mai restrânsă.
Singura restricţie este ca doza de medicament administrată să fie de 1,5-3 ori mai mică decât doza letală minimă suportată de organul afectat.
La concentraţii suficient de mari ale medicamentelor prescrise de medicul specialist pot fi distruse celulele canceroase.
În cazul organismului infectat cu HIV, instalaţia medicală se conectează la vase principale ale sistemului circulator pentru ca toată cantitatea de sânge să treacă periodic prin aparate, unde primeşte tratamentul corespuzător (administrarea de medicamente, acţiunea unor factori fizici, şi altele).
Celulele afectate sunt ţinte pentru anticorpii produşi de plasmocitele din sânge.
Specialiştii în medicină afirmă că există aproximativ un milion de linii diferite de plasmocite (care provin dintr-o sursă celulară comună existentă în splină).
Fiecare clonă de plasmocite produce anticorpi monoclonali pentru un singur determinant antigenic.

De menţionat că anticorpii monoclonali pot fi produşi "in vitro" de către culturi de hibridioni, în cantităţi mult mai mari, din care pot fi preluaţi pentru inocularea în sânge.
Pe lângă rolul important în apărarea organismului, anticorpii pot fi utilizaţi în diagnosticarea precoce a unor afecţiuni dar şi ca vectori de transfer pentru medicamente, toxine sau izotopi radioactivi.
Astfel, anticorpii antitumorali pot fi cuplaţi cu medicamente anticoagulante de tipul metotraxat, ricina şi altele.
Din nefericire, pentru a nu denatura anticorpii, cantitatea de medicamente cu care se pot cupla este foarte mică.
Pentru a depăşi acest impediment se utilizează lipozomii (mici vezicule lipidice care pot fi ataşate de anticorpi prin legături covalente).
Anticorpii dirijează lipozomii cuplaţi cu medicamente spre celulele tumorale ţintă.
O altă cale de a mări eficacitatea anticorpilor constă în cuplarea acestora cu toxine naturale foarte puternice.
Toxina naturală este de natură proteică şi conţine două catene, una care îi conferă toxicitate, iar cealaltă determină pătrunderea în celulă.
Catenele responsabile de toxicitate, dacă sunt izolate, îşi pierd această capacitate deoarece nu pot să pătrundă în celule.
Cuplate însă cu anticorpi, ele pătrund selectiv în celulele ţintă.
Pentru distrugerea celulelor ţintă infectate cu HIV, tratamentul intensiv cu medicamente se poate asocia cu înlocuirea progresivă a unei părţi din sângele infectat cu sânge sănătos provenit de la donatori compatibili.
Metoda ultraintensivă de tratament este dificil de aplicat, dar este indispensabilă în cazul afecţiunilor care nu pot fi tratate eficient prin metode mai simple.
Pentru adaptarea metodei la situaţiile terapeutice concrete se impune participarea în echipă a medicilor de diverse specialităţi.

Fig. 3:

Sfârşit articol.

Autor articol: Tudor Vasile.
Locul creării şi data publicării articolului: undeva pe Terra - 28 ianuarie 2008.
Contact (e-mail): tpmvasile@yahoo.com

Înapoi la cuprins Inventatori externi

Sus ↑

Întreg materialul din acest site este protejat prin marca Inventinov^® înregistrată la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) Bucureşti, cu nr. M2007/002552 din 08 martie 2007, cât şi prin protecţie complementară, Copyright la Copyrightfrance.com (vezi certificatul de la sfârşitul paginilor).

Intrare • Inventinov • Cercetare & SF • Inovaţii & Invenţii • Independenţa financiară
Inventatori externi • Contact & Fotografii • Link-uri • Hartă site

Site lansat: 20 martie 2007 • Site actualizat: vezi pagina de intrare