Inventinov®. . . o creaţie pentru supraomul liber şi civilizat
 
Intrare  •  Inventinov  •  Cercetare & SF  •  Inovaţii & Invenţii  •  Independenţa financiară
Inventatori externi  •  Contact & Fotografii  •  Link-uri  •  Hartă site
Cercetare & SF
poza spatiu
Înapoi la cuprins Cercetare & SF

3. Femeia, căsătoria şi amorul în viziunea Inventinov® [+ dedicaţie pentru fetele, femeile libere, care au mintea şi inima deschise permanent]

Articolul este şoc şi poate fi considerat science-fiction (S.F.) sau non science-fiction (non S.F. adică real) în funcţie de percepţia momentană a cititorului.
Reamintim că percepţia se schimbă odată cu evoluţia individului şi a Universului, astfel încât cei care simt că articolele sunt S.F. astăzi, peste un timp, dacă vor fi mai evoluaţi, le vor simţi normale (non S.F.).
Important este ca fiecare (indiferent pe ce nivel de evoluţie se află la întâlnirea cu articolele) să-şi extragă din ele ce i se potriveşte deschizându-şi mintea şi sufletul pentru o viaţă mai bună, mai lungă şi mai armonioasă.

Maestrul extraterestru:
De la început precizăm că nu suntem de acord cu unii care afirmă că "bărbatul e cel mai tare şi că trebuie să conducă" şi nici cu alţii care spun că "femeia e cea mai grozavă şi că ea e bine să conducă (să se impună) în societate sau într-un cuplu".
Noi nu exagerăm (cum fac alţii), opinia noastră este echilibrată.
În societate (şi în intimitate, adică într-un cuplu) importanţa femeii şi a bărbatului este 50% - 50%, deci ambii sunt egali.
Este singura situaţie care poate duce la armonie.
Ajungând la armonie, să vedem cum se poate realiza ea într-un cuplu, deoarece asta vă interesează mai mult decât armonia în societate.
Probabil o să vă întrebaţi de ce.
Gândiţi-vă puţin, dacă omul are armonie în familie (pace, linişte, înţelegere, iubire, compasiune, ajutor reciproc) atunci ea se va reflecta şi în societate mai devreme sau mai târziu (sau cel puţin vor fi mai puţine probleme în societate).
Un alt motiv pentru care preferăm cuplul este că aici sunt cele mai delicate şi subtile elemente care se cer rezolvate.
Aşadar, fie că cei doi sunt căsătoriţi fie că nu sunt şi stau împreună formând un cuplu, au nevoie de ceva care să-i motiveze şi să-i ţină împreună.
Sunt mai multe exemple în viaţă care atestă anormalitatea cuplului decât cele care relevă normalitatea lui.



Cuplurile anormale sunt cele unite din interes (bani, avere, moştenire, în general scopuri materiale), din obligaţie (de exemplu, au făcut amor, a rezultat un copil şi cu toate că n-ar fi vrut, fac un compromis şi stau împreună pentru copil), din orgoliu şi snobism (pentru o poziţie socială remarcabilă), din gelozie (ca să se răzbune pe altul/alta), din plictiseală, din frica de a nu rămâne singur/singură, din dorinţa de amor liber (falsul amor oficial făcut în falsa căsătorie), din inerţie (că aşa face toată lumea, că aşa e societatea), din alte motive.
De cealaltă parte, cuplurile normale au două motivaţii puternice, iubirea (nu amorul care este altceva, fără amor se mai poate trăi chiar dacă greu, însă fără iubire omul se dez- umanizează) şi dorinţa de a evolua (astfel de cupluri sunt puţine, însă din fericire există).
Acum să vedem care ar fi soluţia pentru un cuplu perfect căci degeaba scriem articole şoc dacă nu venim cu soluţii care să ajute omul la modul practic.
Una dintre soluţii în viziunea Inventinov®, este Triada Cuplului Perfect.
Nu pretindem că este singura, conform principiului "orice problemă are mai multe soluţii", însă accentuăm că este foarte eficientă (sunteţi liberi să o probaţi).
Triada Cuplului Perfect este formată din 3 elemente:
I. Viaţa femeii, separată de a lui, cu evoluţia ei, aşa cum vede ea lumea şi cum simte.
II. Viaţa bărbatului, separată de a ei, cu evoluţia lui, aşa cum vede el lumea şi cum simte.
III. Viaţa lor, împreună ca un cuplu, când se ajută unul pe altul, fac proiecte comune, se relaxează împreună, lucrează pentru ceva acceptat de amândoi.
Pentru ca Triada de mai sus să funcţioneze este necesar să fie îndeplinite trei condiţii:
A. Cele trei elemente ale Triadei să fie simultane (nu se poate una fără celelalte două).
B. Cele trei puncte ale Triadei să se bazeze pe sinceritate totală (fără secrete între cei doi, fără ascunzişuri, fără trădări, doar adevărul permanent şi limpede ca un cristal).
C. Cei doi parteneri de viaţă să locuiască în propria lor casă, singuri, fără alte interferenţe (amestecuri) din partea altor persoane din afara cuplului lor (părinţi, fraţi, surori, rude, prieteni, colegi, amici, străini).
Consecinţă a Triadei Perfecte:
Într-un Cuplu Perfect ideea nu este ca ea să-l schimbe pe el (adică să-l determine să fie ca ea) şi nici el s-o schimbe pe ea (adică s-o determine să fie ca el) deoarece fiecare are un destin al lui şi un nivel de evoluţie care trebuie urmat.
Ideea este de a trăi împreună pentru ca cei doi să se ajute reciproc cu scopul de a-şi depăşi destinul şi a evolua pozitiv la nivel individual altruist, iar în final a lăsa ceva valoros în urmă.



Într-un cuplu, aplicând Triada descrisă mai sus, trebuie să-l accepţi şi respecţi pe celălalt aşa cum este, să-i oferi libertate de la început, să-l ajuţi când are nevoie să-şi depăşească punctele slabe, altfel spus să evolueze la modul liber, nu impus de partener.
Partenerul are rolul doar de a-l susţine, mobiliza (motiva), inspira, bine-dispune, relaxa.
Dacă tu îl respecţi pe cel de lângă tine şi nu ai tendinţa de a-i impune punctele tale de vedere, atunci el/ea va evolua din proprie iniţiativă pentru că aşa doreşte el/ea.
Punctele de vedere ale fiecăruia se exprimă liber pentru ca celălalt să le cunoască şi să poată alege dacă foloseşte ceva din ele sau nu.
Aceasta este Triada Cuplului Perfect.
Scurtă, simplă, eficientă şi şocantă în acelaşi timp.
Şocant este că cel de lângă tine nu-ţi aparţine, că azi poate fi în viaţa ta, mâine poate dispărea (din diverse motive), că cei doi pot avea copii, care la fel, nu le aparţin (aparţin Universului fiind la rândul lor fiinţe independente care poposesc lângă părinţi o perioadă pentru a se ajuta reciproc, nu pentru a se schimba reciproc), că sunteţi spirite care aveţi evoluţii separate şi în anumite momente din viaţă alegeţi să staţi împreună cu alte spirite susţinându-vă reciproc, iar apoi viaţa vă desparte fără a vă întreba dacă vă convine sau nu şi vă trimite pe firul destinului pentru a învăţa experienţe noi.
Întorcându-ne la femeie, să vedem ce înseamnă o femeie normală într-un cuplu.
La fel ca la Triada Cuplului Perfect vom alege simplitatea în exprimare evitând a intra prea mult în detalii.
Aşadar, în viziunea Inventinov® femeia (într-un cuplu) este:
1. Fără cumpărături.
Acestea se fac ori de către bărbat ori împreună cu el pentru a o ajuta.
2. Fără spălat.
La acest capitol fiecare îşi spală rufele proprii pentru că aşa e civilizat.
Mai mult, spălându-şi fiecare rufele purtate de el, va deveni mai responsabil şi va şti să le păstreze mai bine.
Astfel creşte respectul dintre cei doi pentru că nici o persoană (bărbat sau femeie) nu-i datoare să spele impurităţile alteia (bărbat sau femeie).
Dacă apare un copil, atunci până va creşte, pentru el vor spăla alternativ şi ea şi el, 50% - 50%.
3. Fără călcat.
Fiecare îşi calcă ce are nevoie.
Se recomandă haine care nu necesită călcare, pentru a vă simplifica viaţa cât mai mult.
4. Fără curăţenie.
Aceasta nu se face doar de către femeie (cum greşit se procedează în majoritatea cuplurilor) ci de amândoi, 50% - 50%.



5. Fără machiaj.
Frumuseţea nu are nevoie de lucruri false, machiajul fiind unul dintre ele şi care strică tenul pe termen lung, indiferent cu ce sunteţi momite de comercianţi ca să daţi pe faţă şi în jurul ochilor.
6. Fără gătit mâncare.
Se poate desfiinţa complet bucătăria (vom reveni cu detalii în alt articol despre alimentaţie) astfel că femeia nu va mai fi stressată de acest capitol.
7. Fără nervi, ţipete, ton ridicat.
Femeia trebuie să fie mereu calmă, să-şi moduleze vocea, sunetele emise de ea să fie ca o melodie care te încântă.
Şi este normal că ea va putea fi melodioasă dacă voi bărbaţii o eliberaţi din corvezile primitive, tradiţionale şi depăşite ale gospodăriei.
8. Fără griji.
Dragi minunate fiinţe ale sexului frumos, ce sens are să vă mai faceţi griji dacă v-am eliberat de atâtea lucruri obositoare, plictisitoare şi de rutină şi v-am transferat timpul pe care l-aţi fi consumat cu ele către alte activităţi mai nobile, mai umane, ce vă vor readuce zâmbetul pe care nu-l aveaţi atunci când obosite de la serviciu şi întoarse acasă, eraţi nevoite să vă consumaţi viaţa în bucătărie, la piaţă, la spălat, călcat, curăţenie.
9. Fără minciuni.
Până acum am oferit multe cadouri femeii (punctele 1-8) dar la acest punct sugerăm sinceritatea ca o formă de respect faţă de celălalt.
10. Cu mişcare conştientă şi constantă.
Nu mers pe jos, ci sală, aerobic, dans modern, fitness, înot, arte marţiale.
Nu foarte rar, ci constant (de cel puţin 3 ori pe săptămână).
11. Cu saună, masaj.
Masajul se face în cuplu ori de câte ori solicită unul dintre cei doi, sau reciproc în cadrul relaxării sau amorului.
12. Cu o bună comunicare.
Aici se discută problemele şi se rezolvă, se aleg proiectele comune pentru lucru.
13. Cu aspect plăcut la privit (feminină şi sexy).
Să ai ce vedea la ea, aici femeia trebuie să aibă cultul propriei îngrijiri şi aspectului plăcut, să aibă un corp echilibrat nici prea slab, nici prea gras, în funcţie de conformaţie, dar trebuie să fie sexy permanent.
14. Cu tandreţe, mângâieri.
Acestea se pot aplica des în orice împrejurare pentru că o fac mai feminină şi oferă plăcere celuilalt.



15. Cu amor.
Aici femeia şi bărbatul din nou sunt egali, 50% - 50%, în sensul că fiecare poate avea iniţiative, în plus la acest capitol femeia e bine să fie lipsită de prejudecăţi, să fie condusă de bunul simţ şi să aibă imaginaţie bogată.
16. Cu inteligenţă cultivată şi antrenată.
Este vorba de scris, citit, gândit, meditat, imaginat, cercetat, inovat, inventat.
17. Cu umor, zâmbet sincer şi frecvent.
Zâmbetul unei femei frumoase este o sursă de bună dispoziţie oferită celor din jur.
Când femeia zâmbeşte sincer, din inimă, pur şi simplu ea îşi creşte vibraţia şi în plus o creşte puţin şi pe a persoanei căreia i se adresează zâmbetul.
18. Cu iubire necondiţionată şi infinită către partenerul de viaţă.
Aspectul iubirii are ponderea cea mai mare într-un cuplu şi intenţionat l-am lăsat la urmă pentru a vă rămâne clar imprimat pe creier şi în inimă.
Practic iubirea generează superba muzică a compatibilităţii celor doi.
"Dacă dragoste (iubire) nu e, nimic nu e".
Acum după ce v-aţi făcut o imagine despre cum ar fi frumos şi normal să fie o femeie într-un cuplu, să trecem la capitolul căsătorie.
Ce este de fapt căsătoria?
O iluzie.
Ce sens are să te mai căsătoreşti [şi ştiţi ce spectacol (repriza 1) şi cheltuieli se fac cu acest prilej] dacă apoi după un timp te desparţi?
Şi din nou ştiţi ce spectacol (repriza 2) se face şi la divorţ.
Puneţi-vă şi voi întrebarea asta logică şi constataţi singuri absurditatea căsătoriei.
Nişte oameni civilizaţi nu alocă celor două reprize bani, timp, resurse, răbdare, doar pentru a avea impresia că "sunt în rând cu lumea", oficial împreună, legal adunaţi.
O altă întrebare de bun simţ şi logică:
Dacă aţi şti dinainte că peste un timp vă despărţiţi, v-aţi mai căsători?
Răspunsul pe care vi-l daţi fiecare în gândul vostru depinde de cât de civilizaţi sunteţi.
Noi cei de la Inventinov®, aşa cum nu suntem de acord cu multe alte lucruri care fac din om o fiinţă semicivilizată (ba chiar necivilizată şi sălbatică uneori) aşa nici cu căsătoria nu suntem de acord (nu rezonăm cu ea).



Căsătoria este un eveniment impus de societate cu scopuri comerciale şi de marketing, pentru a crea falsa impresie că "instituţia statului protejează familia" dar de fapt se încurajează mascat cuplurile către consum, către a face copii (care la rândul lor să se căsătorească şi să consume, să facă şi ei copii).
Astfel, cei care vor să conducă lumea vor avea pe cine să transforme în sclavi moderni, buni consumatori de produse ieftine, disciplinaţi în familie ("oameni la casa lor"), cu raţiunea adormită pentru a nu mai gândi soluţii, cu alte cuvinte, o mulţime de resemnaţi uşor de manipulat.
Cei doi consumatori ai căsătoriei pleacă la drum frumoşi, supli, sexy, o plăcere să-i priveşti şi pe parcurs devin morocănoşi, nervoşi, cu corpurile deformate (cu burţi, celulită şi umflaţi la faţă), apatici, rutinaţi, transformaţi de instituţia căsătoriei care le îngrădeşte personalitatea, îi pune în situaţii critice pentru a se certa, iar în final a se despărţi şi a o lua de la capăt cu alţi parteneri.
Persoanele care vor să aibă o relaţie armonioasă (noi nu vă recomandăm să renuntaţi la căsătorie, chiar dacă pentru noi nu există) pot încerca şi alternativa fără căsătorie.
Ea şi el, când într-adevar se iubesc şi vor să stea cât mai mult împreună, pot face acest lucru şi dacă nu sunt căsătoriţi sau logodiţi.
Pur şi simplu să uite că există căsătorie (oricum în timp ea va dispărea pe măsură ce omul se va mai civiliza) şi să-şi dezvolte o viaţă armonioasă şi liberă împreună (vezi Triada Cuplului Perfect de mai sus) păstrându-şi fiecare demnitatea, numele, personalitatea.
Procesul de eliminare a căsătoriei a început deja odată cu introducerea în practică a ideii de "căsătorie de probă".
Este mult mai simplu să stai cu un om o perioadă din viaţă şi din când în când, de comun acord să mai prelungeşti relaţia, decât să te angrenezi în obositorul mecanism al căsătoriei cu tot acel ieftin spectacol care în final te costă scump.
Omul liber şi civilizat (supraomul) nu depinde de nici o instituţie (deci nici de instituţia rutinei care se cheamă căsătorie) ci doar de propria lui voinţă şi propriul lui creier.
Nu este întâmplător că în popor circulă zicala "alţii care s-au nenorocit" (despre un el şi o ea care s-au căsătorit) chiar dacă e zisă ca o glumă.
S-au nenorocit în sensul că s-au rutinat şi au căzut în capcana socială de sufocare a personalităţilor prin îngrădiri, griji şi obligaţii.
Tot ce îşi doresc cei doi să realizeze în comun se poate şi fără căsătorie, divorţ, regrete şi suferinţe.
Se poate pur şi simplu, uimitor de simplu, printr-o sinceră comunicare alimentată de forţa iubirii.
Iar dacă vreodată nu vor mai dori sa fie împreună, la fel, tot simplu şi civilizat, prin comunicare vor rezolva acest aspect.
Pentru cei mai temători de schimbare, puteţi încerca o dată căsătoria să vedeţi cum vă merge, cum vă transformaţi caracterele.
Dacă nu o să meargă încercaţi data viitoare soluţia fără căsătorie şi la fel observaţi-vă evoluţia personalităţii prin comparaţie cu varianta căsătoriei.
Apoi decideţi care e mai bună pentru voi.



Simplificarea căsătoriei face parte dintr-un ansamblu mai mare numit "simplificarea vieţii pentru prelungirea ei" care va reda omului ceea ce-i aparţinea cândva, adică durata normală de viaţă de 3000-4000 ani.
Simplificând şi înţelegând motivul pentru care sunt făcute simplificările, veţi putea transfera timpul şi energia consumate cu activităţi şi obişnuinţe nocive (care vă uzează prematur) către principiile, mentalitatea şi preocupările ce contribuie la prelungirea vieţii.
Am lăsat la urmă ce-i mai bun, adică amorul.
Într-o discuţie cu alt maestru care se ocupă de o anumită civilizaţie extraterestră l-am rugat să-mi spună ceva despre capitolul "amor" la ei ca să facem comparaţie cu amorul de pe Pământ.
Vă prezint mai jos sinteza subiectului:
La pământeni există aproape numai dezavantaje şi obligaţii când vine vorba de amor:
Pericolul bolilor venerice, al geloziei, al invidiei, al religiilor [ciudat şi de neînţeles, unii fiind mai privilegiaţi ca alţii (sau mai şmecheri), de exemplu africanii au 2 soţii, islamicii au 5, iar creştinii au una pe care o înşeală cu 2, cu 5, cu 10 sau înşeală ea], al stressu-lui (nu puteţi face amor când doriţi), al copiilor (pot rezulta copii nedoriţi), al locului (nu puteţi face amor oriunde), al spontaneităţii [atunci când are el chef, nu are ea sau nu e disponibilă (menstruaţie sau e plecată), iar când are ea chef, sau nu are el (e obosit de la serviciu) sau e plecat].
Toate îngrădirile de mai sus vă aduc frustrări ceea ce vă face ulterior agresivi, nervoşi şi cu probleme de sănătate.
Un singur avantaj este prezent la voi pământenii, faptul că nu se face amor cu rude sau cu cei din familie pentru a nu degenera specia.
La extratereştri (dar tot umanoizi, însă mai evoluaţi) fiind toţi sănătoşi din toate punctele de vedere (deci fără probleme genitale şi mentale) şi fiind toţi liberi (la ei nu există căsătorie ca la voi) se face amor liber fiecare cu cine vrea, oriunde (inclusiv la lucru) oricând şi chiar în văzul tuturor.
Libertate totală, pentru ei e ceva normal, aşa cum pentru voi oamenii e normal atunci când vă e foame şi sunteţi pe stradă, să mâncaţi într-un loc public.
Normal că e normal pentru ei deoarece ştiu mult mai multe decât voi despre efectul benefic al schimbului de substanţe (chimic şi energetic) în timpul amorului.
Voi oamenii îl faceţi de plăcere şi din instinct dar nu ştiţi că amorul este mai mult decât atât.
El este un schimb de informaţii, de hormoni şi de energie pentru echilibrarea celor două organisme, fiind necesar pentru o bună funcţionare a fiinţei în general.
Fără amor nu există Om (Om = Bărbat + Femeie), fără amor nu vă puteţi prelungi viaţa foarte mult.
Cele trei condiţii esenţiale pentru o viaţă lungă sunt lucrul permanent cu creierul (toată viaţa), mişcarea susţinută a corpului fizic (toată viaţa) şi amorul (toată viaţa).



Din punct de vedere al câştigării existenţei, acei extratereştri au doar o singură datorie, de a lucra la unul sau mai multe proiecte, fiecare pe meseria în care excelează, permanent.
După ce termină un proiect îl încep pe următorul, astfel că mintea şi corpul lor sunt tot timpul antrenate şi în tonus.
De asemenea, ei fac foarte multă mişcare de diverse feluri.
Deci să nu credeţi că fac numai amor, ci le îmbină pe toate trei (lucrul cu creierul, lucrul cu corpul, amorul) în mod ponderat, însă nu au prejudecăţi, inhibiţii, sugestii negative, frustrări (aşa cum aveţi încă voi pământenii anului 2007) pentru că sunt civilizaţi.
Sfârşitul sintezei.
Probabil vă întrebaţi la ce v-ar folosi comparaţia cu amorul străin dacă ei trăiesc în altă lume iar voi în asta?
Pe lângă răspunsul care vi-l daţi singuri şi care vi se va revela când veţi fi pregătiţi să-l înţelegeţi, mulţumiţi-vă cu următorul (poate să vă convină sau poate nu):
a. Orice om deschis la minte, ce-şi doreşte binele şi progresul propriu (eventual şi al celorlalţi pentru că nu trăieşte izolat), ar trebui să înveţe de la cei mai evoluaţi ca el.
b. Pentru a schimba lumea şi a ajunge cândva să fiţi şi voi civilizaţi ca alţii (pe care îi admiraţi şi aţi dori să beneficiaţi de avantajele traiului lor) trebuie ca fiecare să se schimbe pe el însuşi (nu pe alţii, deoarece problemele sunt în fiecare dintre voi, sub formă de destin).
Cu cât veţi fi mai mulţi care veţi îndrăzni ceva mai bun cu atât lumea va fi mai bună.

4. Dedicaţie pentru fetele, femeile libere care au mintea şi inima deschise permanent
(completări la articolul anterior)
Sus ↑
Viaţa e ca femeia:
Complexă, capricioasă, uneori de neînţeles dar în acelaşi timp şi frumoasă, fascinantă, imprevizibilă.
De aceea, viaţa merită apreciată şi trăită, iar femeia permanent descoperită şi iubită.
Azi (anul 2007) femeile au uitat să mai fie libere.
Sunt prinse şi anesteziate de societatea care le sufocă.
Multe dintre ele sunt nefericite şi nu observă pădurea (viaţa adevărată) din cauza copacului din faţa lor (mintea şi sufletul blocate de îngrădiri sociale şi materialism exagerat).
Soluţia este în tine frumoasă fiinţă feminină, pentru că tu eşti cauza.
Fii creatoare, creează multe cauze pozitive şi una dintre ele îţi va aduce ceea ce-ţi doreşti, adică persoana de rezonanţă.
El îţi va arăta că există mai mult decât cinci simţuri.



El te va iubi cu adevărat, tu îl vei iubi la fel şi atunci vei simţi ce înseamnă să fii liberă.
Numai fiind liberă te poţi regăsi pe tine.
Până atunci doar rătăceşti.
Întrebarea unei Şoapte:
Bună dimineaţa jumătate feminină de adevăr, te trezeşte o fiinţă dintr-un strat superior.
Când încă mai eşti între vis şi veghe, calda Şoaptă mângâie senzitiva ta ureche.
Ea îţi spune să te eliberezi de prejudecăţi, apoi te încurajează să simţi că şi tu poţi.
Cu tandreţe şi uimitor de lin, dându-ţi confortabila încredere, Şoapta alunecă în minte şi în inimă, pentru marea deschidere.
Începi să simţi cum te inundă fiori, în valuri de căldură, iar fiinţa ta cuprinsă, se transformă-n una uimitor de pură.
Acum eşti pregătită pentru întrebare, Şoapta spune, când liniştea te învăluie apropiindu-te de acea culme.
De pe buzele misterioasei şi surprinzătoarei Şoapte, răsar cuvinte pe care încă nu le-ai întâlnit, poate.
Şi ele te întreabă firesc fără să aştepte un răspuns, următorul lucru care până acum, normal, a stat ascuns:
Cineva îţi arată viaţa ta înainte de a o trăi, şi ţi se prezintă două feluri de a fi.
Primul în care ai mulţi bani dar nu îţi găseşti fericirea, şi nici cu evoluţia nu atingi nemărginirea.
Al doilea, în care eşti fericită şi ai bani cât să te descurci, ca evoluţie fiind elevată, sublimă, şi încă mai parcurgi.
Tu, suflet feminin, cel mai frumos din Univers, ce ai alege pentru al tău viitor mers?
Apoi, încet încet, Şoapta se retrage fără să o simţi, lăsându-te nedumerită cu gândurile tale fierbinţi.
Dar înainte de a pleca, depune un sărut de catifea, simplu, chiar pe urechea ta.
E o limpede încurajare, pentru proba cea mare.
Şi zice la fel de uşor, cu acel sunet mângâietor:
Superb suflet, nu te da bătut, oricând poţi fi un nou început.
Când, confuză nu vei şti ce să faci, imaginează-ţi un înflorit câmp de maci.
Şi aminteşte-ţi că există acel viu în tine, fascinant de simplu numit, iubire.

(Sfârşitul completărilor), sfârşit articol.

Autor articol: Inventinov®.
Locul creării şi data apariţiei articolului: undeva pe Terra - 31 august 2007 (completări: 07 octombrie 2007).
Expresiile, citatele, care nu aparţin Inventinov® au fost evidenţiate prin culoarea olive şi puse în ghilimele.

Înapoi la cuprins Cercetare & SF

Sus ↑
 
Întreg materialul din acest site este protejat prin marca Inventinov® înregistrată la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) Bucureşti, cu nr. M2007/002552 din 08 martie 2007, cât şi prin protecţie complementară, Copyright la Copyrightfrance.com (vezi certificatul de la sfârşitul paginilor).
Intrare  •  Inventinov  •  Cercetare & SF  •  Inovaţii & Invenţii  •  Independenţa financiară
Inventatori externi  •  Contact & Fotografii  •  Link-uri  •  Hartă site
Fotografii cosmos: Telescop Hubble   •   Applet: Anfy©   •   Fotografii: Eduard Andreas
Web Design: Inventinov®   •   Copyright 2007 infinit © Inventinov® = Florin Iacob
Site lansat: 20 martie 2007 • Site actualizat: vezi pagina de intrare
 
logo copyrightfrance